După ce a început anul lansând single-ul “Camera ei”, care a beneficiat de primul videoclipt filmat live pe Facebook, urmat de alte trei hituri “Hai, mersi”, “Îmbrăcați sau goi” și “Stai lânga mine”, trupa Vunk termină anul 2017 lansând “Lume, Lume”.
“Muzica schimbă oameni și destine, iar acest cântec este o rugaminte de a vedea binele și frumosul în tot ceea ce ne înconjoară. Este un cântec erou care va trezi conștiinte și va aduce speranța și dorinta de a ne opri din goana de zi cu zi și a ne bucura de lucruri simple. Pentru că lumea se construiește pe dăruire, înțelegere și îngăduință față de cei de lânga tine.
Lumea se cucerește cu sufletul curat, cu zâmbet pe buze, cu speranță și încredere. Şi cu muzică. Pentru că muzica schimbă oameni, adună oameni, bucură oameni, trezește oameni. De aceea, am ales ca înainte de lansare, piesa să fie cântată de români de pretutindeni.
Nu este nevoie de gesturi mari pentru a schimba viața unui om sau a unei comunități. Fiecare dintre noi este un super erou dacă-și face treaba temeinic și nu renunță la crezuri și visuri.
Împreună putem construi o lume în care bunătatea, sinceritatea, corectitudinea, prietenia, altruismul reprezintă normalitatea și nu excepția de la regulă”, spune liderul trupei, Cornel Ilie.
Videoclipul piesei spune povestea unui om care, de când se trezește, se pregăteşte să iasă din casă pentru a îndrepta lumea.
Este un super erou, nu pentru că poate salva lumea, ci că pentru că simte că ține de el să o facă mai bună. Este despre cel mai simplu om din lumea asta, cel care pleacă de-acasă pentru a schimba lumea, doar prin prezența lui.