Confidenţialitate

Trupa Vunk face credit pentru concertul de la Sala Polivalentă

Trupa Vunk a inaugurat, aseară, 4 septembrie, noul sezon de concerte live din Garajul Europa FM. Show-ul incendiar marchează, de altfel, începutul unei perioade pline de proiecte pentru membrii trupei. Mai întâi, lansarea videoclipului pentru piesa ‘Pierderea lor’, pe 20 septembrie, melodie cântată, în premieră, în Garajul Europa FM, iar pe 3 octombrie, Vunk va ridica în picioare Sala Polivalentă cu super-concertul ‘Așa și show‘.

Va fi un spectacol cum nu s-a mai văzut, potrivit membrilor trupei, care au făcut credit la bancă pentru ca show-ul să fie, într-adevăr, unul de vis! ‘Pregătim un spectacol unic pentru piaţa din România, în care am investit foarte mult‘, a mărturisit Cornel Ilie, confirmându-i lui George Zafiu, gazda concertelor din Garajul Europa FM, că a făcut un credit de 20 de mii de euro pentru concertul de la Sala Polivalentă.

Pe lângă alte zeci de mii de euro, care se vor investi în acest super spectacol, mai aveam nevoie de bani şi nu mai avem timp să găsim alţi parteneri. Este nevoie să facem un credit şi nu este nicio ruşine!‘ a spus Cornel Ilie.

‘În concert vor fi nişte momente atât de intense, încât nu ne interesează cât o să coste. Construim un laborator chimic, în adevăratul sens al cuvântului, special pentru scena de la Polivalentă. Sunt nişte procedee tehnologice pe care noi le aducem în premieră pe piaţa din România. Împreună cu cei care vor fi la concert vom descoperi formula fericirii’, a explicat solistul.

Cornel a făcut și un pariu cu George Zafiu, artistul s-a angajat ca următorul concert din Garajul Europa FM să-l susțină la bustul gol, dacă până pe 1 octombrie vor ajunge la 200 de mii de like-uri pe pagina oficială Vunk de pe Facebook.

Apariţia surpriză a serii a fost Gina Pistol, cea care a cântat cu Vunk piesa ‘Pleacă’. Chiar şi George Zafiu a fost luat prin surprindere de prezenţa ei pe scenă:’Nu ştiam că tu cânţi!

Mai cânt în baie, câteodată. Voi prezenta Romanian Music Awards alături de Cornel în acest an, pe 14 septembrie, la Braşov, în seara asta ne facem încălzirea‘ a explicat Gina Pistol. Dar nu numai Gina s-a numărat printre surprizele serii. Și Alexandra Ușurelu s-a alăturat trupei Vunk pe scenă. De altfel, artista a aflat tocmai aseară, de la Cornel, că va cânta cu trupa Vunk în deschiderea spectacolului de la Sala Polivalentă.

Cornel m-a ascultat prima dată pe scenă la Odeon, era în public, apoi mi-a scris şi mi-a propus o colaborare‘, a dezvăluit Alexandra.

Membrii trupei Vunk au venit costumați în șoferi de limuzină, mai ales că 15 dintre fanii trupei au venit la concertul din Garaj la bordul a două limuzine luxoase, în urma unui concurs desfășurat la Europa FM. Cei 15 norocoși au făcut turul orașului în limuzine, iar după concert s-au pozat cu trupa lor favorită și au luat autografe.

După concertul de la Sala Polivalentă, Vunk va pleca într-un turneu în cluburile din țară.