Confidenţialitate


Trupa Moonlight Breakfast, în deschiderea concertului Macy Gray


Macy Gray va susţine la Bucureşti, pe 22 noiembrie, un recital de aproape două ore, care va include atât hiturile care au consacrat-o, precum ‘I try’, ‘Sweet Baby’, ‘Sexual Revolution’, cât şi piese de pe ultimul său album, ‘Covered’, lansat în acest an.

Trupa din deschidere, Moonlight Breakfast, înseamnă retro-electro, completat de o voce jazzy. Un mix de soul, jazz, dance, electro ce poartă spectatorul înapoi în anii ’40, cu sunet de clarinet şi Club Jordan şi ajunge până în anii ’80, cu toate synth-urile adăugate. Membrii formaţiei Moonlight Breakfast reuşesc, în mod surprinzător, să fie bine ancoraţi în prezent datorită unei producţii inteligente.

Într-un an de la înfiinţare, Bazooka (producător, tobe, clarinet, clape), Printzu (chitară electrică, bass), Adiţă (clape, chitară acustică, sampler) şi Christie (vocal, sampler) au reuşit să cânte în deschiderea concertului susţinut de Jamiroquai în România – în iulie 2011, în faţa a peste 35.000 de spectatori -, să aibă un turneu naţional (‘New In Town Tour’, 2011-2012) şi să-şi lanseze primul album (‘Shout’, a cărui variantă acustică urmează să apară în curând pe piaţă).

Biletele pentru concert sunt disponibile la preţurile de 220 de lei, 170 de lei, 140 de lei şi 110 lei. Tichetele se pot cumpăra online de pe www.eventim.ro sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).

Macy Gray a mai concertat în România în anii 2007 şi 2009.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria