Sâmbătă aceasta are loc finala națională pentru Eurovision. În total, 12 piese au fost selectate iar trupa Bere Gratis a cântat, live, în studioul Europa FM, piesa ‘Despre mine și ea’ cu care concurează anul acesta.Liana Stanciu, soția lui Miță de la Bere Gratis este șefa delegației României la Eurovision.
‘Dacă veți câștiga, atunci ce se întâmplă, cine se va retrage ca să nu fie conflict de interese?’ a întrebat Vlad Petreanu.
‘Liana își intră în atribuții din ziua de 2 martie. Dacă vom câștiga, atunci va exista o separare foarte corectă: ori ne retragem noi, ori va fi numit un alt șef al delegației, ca să nu existe conflict de interese. Vom lua decizia dacă va fi cazul. Niciodată n-am făcut astfel de planuri cu ‘dacă’. Ambele variante sunt posibile’, a spus Miță.Până la Copenhaga însă, pe 1 aprilie, Bere Gratis are concert aniversar. Trupa împlinește 15 ani de existență. Concertul Bere Gratis ‘Două inimi’, are loc la Sala Polivalentă din Capitală.
Înregistrarea video, aici: https://www.youtube.com/watch?v=u9bVduyIPMo