Fostul președinte american, Donald Trump, știa că unii dintre susținătorii săi erau înarmați atunci când i-a chemat la Capitoliu, pe 6 ianuarie anul trecut. Este declarația unui martor cheie, făcută în timpul audierilor din Congres. Mai mult, Trump ar fi fost de partea celor care scandau „Spânzurați-l pe Mike Pence”, pe atunci vicepreședinte al Statelor Unite.
Cassidy Hutchinson, fostă angajată a Casei Albe, a dezvăluit informaţii despre fostul președinte în faţa unei comisii parlamentare care anchetează felul în care Donald Trump a încercat să răstoarne alegerile prezidenţiale din 2020, mergând până la luarea cu asalt a Capitoliului în data de 6 ianuarie 2021.
Donald Trump s-a luptat fizic cu agenții Secret Service, în încercarea de a prelua controlul asupra limuzinei prezidențiale
Potrivit mărturiei acestei tinere, Donald Trump s-a luptat fizic cu agenții Secret Service, în încercarea de a prelua controlul asupra limuzinei prezidențiale și de a merge la Capitoliu unde avea loc insurecția susținătorilor săi în încercarea de a bloca certificarea victoriei în alegeri a lui Joe Biden.
Donald Trump credea că vicepreședintele său, Mike Pence, merita să fie spânzurat
Cassidy Hutchinson a descris modul în care Donald Trump credea că vicepreședintele său, Mike Pence, merita să fie spânzurat pentru că nu a blocat certificarea rezultatelor alegerilor, așa cum a cerut mulțimea care a atacat Capitoliul american.
Donald Trump: „Nu-mi pasă dacă sunt înarmaţi, nu sunt acolo să îmi facă rău”
Comisia parlamentară a mai aflat că mai multe persoane dintre susținătorii lui Trump erau înarmate, informaţie transmisă la acea vreme fostului președinte. „Nu-mi pasă dacă sunt înarmaţi, nu sunt acolo să îmi facă rău”, a răspuns acesta cu câteva minute înainte de a-i invita „să meargă la Capitoliu”, a spus Hutchinson.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Elon Musk: Aș anula interdicția lui Donald Trump pe Twitter. Nu a fost o decizie corectă