Confidenţialitate


Trump: Sprijinim lupta anticorupţie, îl susţinem şi pe preşedinte


Trump: Sprijinim lupta anticorupţie, îl susţinem şi pe preşedinte

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat în cadrul conferinței de presă susținute împreună cu președintele Klaus Iohannis, că susţine lupta anticorupţie şi sprijină foarte puternic în acest sens România, apreciind în acelaşi timp ”treaba foarte bună” făcută de către preşedintele Iohannis.

Susţinem foarte puternic România, deci desigur că sprijinim lupta anticorupţie. Îl susţinem şi pe preşedinte, care este foarte popular, şi credem că a făcut o treabă extraordinară, munceşte foarte mult. Noi ştim tot ce se întâmplă acolo (în România – n..r) şi are susţinerea noastră, va câştiga această luptă”, a declarat liderul de la Casa Albă, după ce un jurnalist l-a întrebat dacă administraţia are de gând să susţină şi în ce mod lupta anticorupţie din România.

Domnul preşedinte, vrea să aplaud curajul dv., eforturile curajoase ale României de a combate corupţia şi de a apăra domnia legii. Acest efort este necesar pentru a crea un mediu în care comerţul să înflorească şi oamenii să prospere”, a declarat Donald Trump.

De asemenea, acesta a notat un progres al luptei anticorupţie, care este dovedit de investitorii americani ce se îndreaptă spre România.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în cadrul întâlnirii pe care au avut-o la Casa Albă el a menţionat şi aspectul privind vizele pentru români şi, cel mai probabil, se va avansa în această privinţă, în condiţiile în care există tot mai mulţi cetăţeni care vin din România în Statele Unite ale Americii. Donald Trump a afirmat, în schimb, că nu s-a discutat despre programul Visa Waiver.

Am menţionat acest aspect, dar l-am menţionat şi în timpul altor întâlniri pentru că este important pentru noi, este important pentru românii care vor să vină în SUA. Tot mai mulţi oameni vin din România în SUA, unii vin ca turişti, unii vin pentru afaceri, cei care vin pentru afaceri ar trebui încurajaţi. Aşa că problema vizelor ar putea fi important să o discutăm şi probabil că vom avansa în această privinţă”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat dacă în cadrul întâlnirii de la Casa Albă a discutat şi despre programul Visa Waiver.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a spus însă că nu au avut nicio discuţie privind vizele pentru cetăţenii români.

“Nu am discutat, dar în mod cert vom discuta”, a precizat liderul SUA


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…