Confidenţialitate

Trotinetele electrice ar putea circula doar cu 15 km/h, față de 25 km/h. Este „mult prea mult”, consideră liderul deputaților PNL

Reglementări noi pentru trotinetele electrice. Viteza acestora ar putea fi limitată la 15 km/ oră, având în vedere numărul mare de accidente în care sunt implicate aceste mijloace de deplasare. Deocamdată este vorba de o propunere a liderului deputaților PNL.

În prezent tortinetele electrice por circula cu 25 km/h, „mult prea mult!”, consideră liderul deputaților PNL Gabriel Andronache.

Propunerea este ca viteza cu care trotinetele electrice pot circula pe drumurile publice să fie limitată la 15 km/h.

Este vorba de un amendament la legislația care reglementează circulația trotinetelor electrice, amendament propus de deputatul PNL Gabriel Andronache în Comisia juridică. Amendamentul va intra în dezbatere săptămâna viitoare.

Potrivit Poliției Române, în ultimii patru ani, accidentele grave de circulație în care au fost implicați conducătorii de trotinete electrice a crescut de 20 de ori.

Au avut loc 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. 13 persoane și-au pierdut viața, peste 200 de persoane au fost rănite grav și 12 rănite ușor, potrivit aceleiași surse.

De-altfel, potrivit unei directive europene, toți utilizatorii de trotinete electrice vor fi obligați să dețină RCA, cel mai probabil de anul viitor.

În cazul în care trotineta este închiriată, responsabilitatea încheierii asigurării va fi a firmei care oferă serviciul.

Foto: Shutterstock

Citește și: Un bucureștean a furat 20 de trotinete electrice. Pe unele le-a vândut, iar pe altele le-a vopsit și le-a închiriat