Confidenţialitate

“Tricolorii” au ajuns în Israel, la 30 de grade Celsius

Echipa națională de fotbal va juca sâmbătă seară un meci amical în Israel.

“Tricolorii” vor suferi un șoc termic, după ce s-au antrenat în țară la Ploiești, pe teren înghețat, iar la Netanya s-au anunțat la ora meciului: 20:00, în jur de 20 de grade Celsius, iar ziua vor fi 30.

Israelienii nu sunt nici ei calificați la Cupa Mondială, iar cu România s-au mai întâlnit până acum de 20 de ori, palmaresul fiindu-le nefavorabil: au pierdut de 10 ori, au 5 victorii și alte 5 partide s-au încheiat la egalitate.

Statistica mai recentă este însă de partea lor – au câștigat ultimele 4 amicale, în care românii nu au marcat nici măcar un gol.

Ultima oară s-au impus cu 2-0 în 2010, la Timișoara. “Tricolorii” nu i-au mai învins din 1996, când la București a fost tot 2-0, goluri înscrise de Adrian Ilie și Gică Craioveanu.

Cosmin Contra are în acest moment 4 portari în lot: pe Tătărușanu, Silviu Lung, Florin Niță, plus “veteranul” Bogdan Lobonț, și doar 2 atacanți veritabili: Keșeru și Țucudean.

În linia mediană sunt însă destui jucători ofensivi, ca Răzvan Marin, Stanciu, Chipciu, Rotariu, Gicu Grozav, Dennis Man sau Budescu.

În apărare, fotbaliștii experimentați: Săpunaru, Grigore și Moți, vor colabora cu tinerii Bancu, Cristi Manea sau Nedelcearu.

Cu acest lot, România va mai juca încă un amical marți, la Craiova, cu Suedia, de la ora 21:30.