Confidenţialitate

Tribunalul Prahova judecă emiterea unui nou mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă

Magistraţii Tribunalului Prahova iau în discuţie, luni, propunerea de arestare preventivă formulată de către procurorii DNA Ploieşti pe numele lui Sebastian Ghiţă în cel mai nou dosar de corupţie deschis pe numele acestuia, în care este cercetat pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi constituire de grup infracţional organizat.

Tot luni, Curtea de Apel Ploieşti se pronunţă cu privire la contestatia DNA faţă de punerea sub control judiciar a directorului Teamnet, Bogdan Padiu, şi administratorului Asesoft, Cristian Anastasescu, cercetaţi şi ei în acelaşi dosar alături de Ghiţă.

Judecătorii de la Tribunalul Prahova decid, luni, dacă admit sau nu propunerea DNA Ploieşti de emitere a unui mandat de arestare în lispă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă, în al cincilea dosar de corupţie în care acesta este urmărit penal pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare a banilor şi constituire de grup infracţional organizat.

Săptămâna trecută, DNA a cerut emiterea unui nou mandat de arestare pe numele fostului parlamentar, dispărut în luna decembrie şi dat în urmărire internaţională, dar şi pe numele a doi dintre apropiaţii acestuia, respectiv al adminsitratorului SC Asesoft International, Cristian Anastasescu, şi a directorului SC Teamnet, Bogdan Padiu. Tribunalul Prahova a respins propunerea de arestare preventivă a lui Anastasescu şi Padiu, punându-i pe cei doi sub control judiciar şi a disjuns dosarul, stabilind drept termen data de 6 decembrie pentru pronunţarea cu privire la emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiţă.

DNA a contestat decizia Tribunalului Prahova şi cere în continuare arestarea preventivă a cumnatului lui Ghiţă, Cristian Anastasescu, şi a lui Bogdan Padiu, Curtea de Apel Ploieşti urmând să se pronunţe tot luni asupra contestaţiei.

Cristian Anastasescu, administratorul Asesoft International, şi Bogdan Padiu, directorul Grupului Teamnet, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, la începutul săptămânii trecute, după aproape opt ore de audieri la sediul DNA Ploieşti, în noul dosar care îl vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiţă, în care se suspectează că trei firme conduse sau controlate de rude sau prieteni ai acestuia i-ar fi dat 50 de milioane de lei bani destinaţi unor miniştri sau funcţionari publici care să contribuie la câştigarea unor noi contracte de către cele trei societăţi.

Padiu şi Anastasescu sunt acuzaţi de infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Procurorii DNA Ploieşti au propus, de asemenea, Tribunalului Prahova emiterea unui nou mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă.

În al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă procurorii suspectează că fostul deputat, care până în anul 2012, când a fost ales în Parlament, a fost reprezentant al S.C. Teamnet Internaţional S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A. a pretins şi primit de la reprezentanţii celor două societăţi sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT şi/sau să faciliteze derularea în bune condiţii firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de către Ghiţă. Este vorba, potrivit DNA, despre contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, încheiate între anii 2007 şi 2015 de către mai multe societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul IT şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

De asemenea, Sebastian Ghiţă mai este urmărit penal şi în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.

În 10 ianuarie, instanţa supremă a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Tot în 10 ianuarie, un alt complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol. Ghiţă a dispărut în 21 decembrie 2016 şi a fost iniţial dat în urmărire naţională după ce a încălat termenii controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie.