Confidenţialitate

Tribunalul Bucuresti ar putea da o decizie definitiva in dosarul Loteria I

Dosarul Loteria 1 a ajuns în instanță în 6 iunie 2006, la o saptamina dupa ce George Copos a demisionat din functia de vicepremier.

Potrivit procurorilor DNA, compania sa, Ana Electronic, a vândut Loteriei Române prin interpusi 38 de spaţii comerciale, suma încasată fiind insa de 4 ori mai mică decât cea primită în mod real.

Astfel, statul a fost pagubit cu aproximativ un milion de euro. Ultimul termen al dosarului s-a judecat pe 7 iulie, iar de atunci pronuntarea s-a aminat pe 23 iulie si 13 august, in asteptarea deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.

George Copos mai este judecat si in dosarul Loteria 2, alaturi de fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș, fiica lui Dan Voiculescu, Camelia, si alte 10 persoane, pentru manipularea pieței de capital, spălare de bani si fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Prejudiciul in acest dosar e de 600.000 de dolari.