Traficul feroviar este blocat temporar pe raza comunei Vama în urma unui accident în care a fost implicat un tren de călători şi un utilaj forestier, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Cobziuc, citat de Agerpres.
Potrivit ISU Suceava, este vorba despre trenul Galaţi-Cluj Napoca, din accident rezultând două victime conştiente şi cooperante.
Două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean au fost trimise să intervină la locul accidentului.