Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov.
Imagini de la bordul trenului, surprinse vineri dimineață, 22 noiembrie
„Ca urmare a finalizării tuturor verificărilor efectuate de specialiştii Alstom, compania confirmă că trenul Coradia Stream este complet funcţional şi poate circula la parametrii optimi. Ca urmare, trenul va reintra în serviciul comercial, conform graficului de circulaţie al operatorului”, au anunţat, la rândul lor, reprezentanţii companiei Alstom.
Și CFR Călători a transmis vineri că a fost reluată circulația trenurilor compuse din RE-IR TS02 în relația București Nord – Brașov și retur conform programului stabilit la începerea operării cu acest tip de material rulant:
• IR 16001 București Nord plecare 05:40 – Brașov sosire 08:08
• IR 16002 Brașov plecare 08:43 – București Nord sosire 11:12.
Joi dimineaţa, trenul nou a fost anulat, din cauza unor erori afişate de computerul de bord, călătorii fiind reprogramaţi pentru următorul tren, potrivit ARF.
La rândul lor, reprezentanţii companiei Alstom au afirmat că trenul Coradia Stream este complet funcţional, dar, pentru că au apărut pe computerul de bord mesaje de eroare cu privire la unele funcţii, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră, a fost luată decizia ca trenul să rămână în depou.
CFR Călători a introdus în circulaţie, de miercuri, primul tren electric format din material rulant nou, rama RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream. Rama este alocată pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară, proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziţionate pentru România. De altfel, CFR Călători este operatorul feroviar selectat sa opereze primele 12 trenuri din cele 37.
CFR Călători operează rama electrică Alstom pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – staţiunile de pe Valea Prahovei – Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF.
Trenul Alstom Coradia Stream în gara din Brașov, vineri, 22 noiembrie
Sursa foto: Ministerul Transporturilor
Sursa video: Ministerul Transporturilor