Cu prilejul aniversării a 100 de ani de la nașterea pianistului de geniu Dinu Lipatti, Festival international de musique de Besançon Franche-Comté în parteneriat cu festivalul Serile Lipatti prezintă în trei seri consecutive – 10, 11 și 12 septembrie – trei pianiști de marcă ai României.
Pentru ei se deschide Sala Parlamentului din Palatul Justiției din Besançon, acolo unde Dinu Lipatti și-a susținut ultimul său recital, devenit celebru nu numai datorită calității lui excepționale și înregistrării lui, ci și datorită gestului impresionant cu care Lipatti l-a încheiat, oferind publicului varianta pianistică a unui coral de Bach, „Isuse, bucuria mea…”, prin care parcă și-ar fi prevestit apropierea propriului sfârșit.
Cei trei artiști români, Vlad Dimulescu, Daniel Goiți și Viniciu Moroianu, au în comun nu numai laurii Concursului Internațional George Enescu, dar și o strălucită carieră pianistică și universitară. Recitalurile lor se constituie într-un eveniment aparte în Festivalul de la Bersançon și sunt reunite sub titulatura LES SOIRÉES LIPATTI. De altfel, în programele celor trei sunt incluse piese din acel ultim recital al lui Lipatti din 1950.
Pe lângă impromptu-uri de Schubert, Vlad Dimulescu interpretează valsuri și Marea Poloneză de Chopin, reamintindu-ne implicit legătura dintre Lipatti și creația chopiniană. Programul lui Daniel Goiți este provocator: Bach în contrapartidă cu Rahmaninov, Scriabin și Enescu.
Exeget al creației lui Lipatti și, astfel, cu atât mai mult îndreptățit interpret al lor, Viniciu Moroianu vine cu noutatea pentru publicul francez a trei dintre lucrările lui Dinu Lipatti – două nocturne și o sonată neterminată – încadrate de Mozart și Schumann.
Festival international de musique de Besançon Franche-Comté se află la cea de a 70-a ediție și se bucură în fiecare an de aproximativ 22.000 de spectatori. La fiecare ediție, un număr de 900 de artiști se prezintă publicului în aproape 70 de concerte. O secțiune importantă din cadrul festivalului – Concours de jeunes chefs d’orchestre – se desfășoară deja pentru a 56-a oară și crește valoarea întregului eveniment