Trei persoane au fost rănite, luni după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, în zona localităţii Sântimbru din judeţul Alba.
În accident au fost implicate un microbuz de transport persoane şi două autoturisme.
Traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate din cauza intervenţie poliţiştilor şi echipajelor medicale mobilizate la faţa locului.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminiţa Prodan, a declarat că nu sunt cunoscute cauzele accidentului până când poliţiştii rutieri nu vor termina cercetările la faţa locului.
„Din primele informaţii se pare că şoferul unui autoturism ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat in coliziune cu un alt autoturism după care cu un microbuz de persoane”, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Pentru preluarea celor trei victime au fost mobilizate trei ambulanţe, dar şi un echipaj de descarcerare de la ISU Alba deoarece unul dintre răniţi a rămas încarcerat.
Din cauza accidentului circulaţia pe DN 1, între Alba Iulia şi Aiud este îngreunată formându-se cozi de maşini pe ambele sensuri.