Confidenţialitate

Trei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor, în prima zi a anului

Angajaţii MAI au continuat, în prima zi a anului, acţiunile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, echipajele MAI efectuând trei misiuni de însoţire şi asigurare a transportului vaccinurilor împotriva Covid – 19.

Potrivit sursei citate, la nivel naţional au fost desfăşurate peste 1.100 de acţiuni punctuale de control cu privire la modul de respectare a măsurilor de protecţie sanitară. Au fost verificaţi aproximativ 2.500 de operatori economici, 106 operatori de transport persoane şi aproape 6.000 de obiective de interes, dintre care aproximativ 2.000 de restaurante, terase şi fast-food-uri. De asemenea, au fost verificate şi peste 64.000 de persoane.

“Au fost aplicate peste 2.100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 684.000 de lei. Peste 2.000 de sancţiuni s-au aplicat pentru nepurtarea măştii de protecţie, 586 pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie, 36 pentru nerespectarea distanţării fizice şi 19 pentru încălcarea măsurilor privind carantina sau izolarea. Alte 40 de sancţiuni s-au aplicat pentru organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, ori pentru nerespectarea măsurilor dispuse cu privire la organizarea transportului de persoane sau a programului de lucru”, a spus oficialul MAI.

Totodată, au fost constatate trei infracţiuni de combatere a zădărnicirii bolilor, a menţionat Dajbog.

În ceea ce priveşte numărul de infracţiuni comise cu violenţă, acestea au înregistrat o scădere, în prima zi a anului, cu 80%, faţă de începutul anului 2020.

“Numărul autorilor de infracţiuni prinşi în flagrant este în creştere faţă de anul trecut, de la 85 la 143. De asemenea, la nivel naţional, personalul MAI a aplicat 5.078 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1,9 milioane de lei”, a subliniat reprezentantul MAI.

Totodată, poliţiştii rutieri au fost mobilizaţi pe drumurile pe care de obicei se înregistrează probleme, pentru a acorda sprijin conducătorilor auto şi pentru a preveni accidentele grave, fiind depistaţi şi conducători auto care au încălcat cu bună ştiinţă regulile de circulaţie. Au fost reţinute 225 de permise de conducere şi au fost retrase 42 de certificate de înmatriculare.