Confidenţialitate

Trei angajate ale gradinitei private din Constanta sunt cercetate pentru maltratarea copiilor de aici

Abuzurile la care erau supuși copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani de la Centrul de Dezvoltare și Educație ‘Micul Regat’ din Constanţa au fost descoperite târziu de părinți. Unul dintre ei a avut inspirația să monteze un aparat de înregistrare într-o jucărie de pluș și a putut auzi cum erau chinuiți copiii. Ulterior, părinţii au intrat şi în posesia unor imagini filmate de camerele de supraveghere ale centrului, în care se vede cum micuții sunt agresați de către îngrijitoare.

Părinții au făcut plângere penală la Parchetul Tribunalului Constanţa. Surse judiciare spun că trei dintre angajatele centrului sunt cercetate în acest caz. Femeile ar avea și contractul de munca suspendat pe durata anchetei.

Mai mult, reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanța spun că această grădiniță privată nu are autorizaţie de funcţionare și nici acreditare. Părinții plăteau 800 de lei pe lună pentru a-și lăsa copilul în centru toată ziua.