Traseism politic la final de sesiune parlamentară: senatoarea Ruxandra Jipa, devenită vedetă după ce l-a miruit pe colegul ei Dan Șova, a părăsit grupul UNPR pentru PSD.
Anunțul l-a făcut de la tribuna Senatului.
Senatoarea a spus că făcut echipă cu progresiștii, cităm, ”accidental”.
”Începând de azi voi fi în grupul PSD. Am fost accidental în grupul în care am fost și am fost tratată cum am fost. Opt ani am votat alături de PSD și voi rămâne alături de dânșii”, a spus Ruxandra Jipa, cunoscută ca fiind senatoarea care l-a miruit pe fostul ministru PSD Dan Şova în Parlamentul României.
Liderul grupului PSD, Mihai Fifor, a anunțat înlocuirea senatorului Constantin Popa cu Ruxandra Jipa în Comisia juridică a Senatului.
Ruxandra Jipa a demisionat la începutul lunii mai din UNPR, motivul invocat fiind că nu a fost susținută pentru un post de judecător CCR. Luni, cu o zi înainte de cea de-a doua demisie a senatoarei, liderul fostului grup UNPR din Senat, Haralambie Vochițoiu, a dat citire unei declarații semnată de Ruxandra Jipa prin care aceasta revenea în UNPR începând cu data de 6 iunie a.c.
Nouă senatori UNPR au părăsit luni partidul, 7 dintre ei alegând PSD.
Tot în ședința de marți senatorul Teiu Păunescu, ales din partea PPDD, și-a anunțat trecerea la grupul parlamentar al ALDE.
În total, 9 senatori UNPR au părăsit la începutul săptămânii partidul, 7 dintre ei alegând PSD.
Tot astăzi, senatorul Teiu Păunescu, ales din partea PPDD, și-a anunțat trecerea la grupul parlamentar al ALDE.
Să mai spunem că ultima ședință de plen a Senatului din această sesiune a fost suspendată din lipsă de cvorum – în sală mai erau doar 56 de senatori, numărul minim fiind de 81.
UNPR pierde și la Camera Deputaților parlamentari: 4 deputați progresiști au anunțat că trec la PSD.
“Patru colegi de la UNPR trec la PSD, Laurenţiu Chirvăsuţă, Toti Holban, Viorel Blăjuţ şi Valentin Blănaru“, a anunțat secretarul Camerei Deputaţilor, afirmând că plenul va lua act de decizia acestora.
În acest moment, grupul UNPR din Cameră mai numără 23 de deputați, iar cel din Senat a fost desființat, decizie contestată de progresiști.