Confidenţialitate

Transylvania Open 2021: Jaqueline Cristian, în sferturi

Jaqueline Cristian (105 WTA) a reuşit o calificare superbă în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open, miercuri, după ce a învins-o pe australianca Alja Tomljanovic (43 WTA), scor 7-6 (5), 7-5.

Jaqueline Cristian a câştigat după două ore şi 11 minute în faţa unei favorite, notează Agerpres.

Românca a început excelent şi a condus cu 4-0 şi 5-1, dar fost egalată (5-5), ratând şi două mingi de set la 5-2.

Cele două au ajuns în tiebreak, unde jucătoarea de la antipozi a avut 3-0, românca a câştigat cinci puncte la rând, dar Tomljanovic a egalat (5-5). Jaqueline Cristian a reuşit să câştige apoi cele două puncte care i-au adus victoria în primul set.

În actul secund s-a mers cu serviciul până la 4-3, când românca a reuşit un break, desprinzându-se la 5-3. Jaqueline Cristian nu a reuşit să încheie conturile, ratând o minge de meci la acest scor, după care Tomljanovic a egalat, 5-5. Românca şi-a făcut serviciul şi a reuşit să pună capăt partidei pe serviciul adversarei, la a patra sa minge de meci (7-5).

Reprezentanta noastră a avut 4 aşi şi 2 duble greşeli, iar Tomljanovic a încheiat cu 2 aşi şi 6 duble greşeli.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 5.800 de dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Simona Halep şi rusoaica Varvara Graceva.

În alt meci jucat miercuri, Lesia Ţurenko a dispus de Anastasia Gasanova cu 6-2, 7-5.

Transylvania Open (WTA 250) are loc în BT Arena din Cluj-Napoca şi e dotat cu premii totale de 235.238 de dolari.

FOTO: Twitter.com/TransylvaniaOpn