Confidenţialitate

Transporturile, Sănătatea și Cultura, bugete diminuate la rectificarea bugetară

Transporturile pierd peste un miliard de lei la rectificarea bugetară, sumă alocată iniţial proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă, iar bugetul Sănătăţii pierde 600 de milioane lei, bani redirecţionaţi către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

De asemenea, bugetul Ministerului Culturii va fi diminuat cu aproximativ 2 milioane de lei, dar din aceşti bani peste 700 de mii se vor aloca Teatrului Naţionl de Operetă “Ion Dacian”.

Totodată, bugetul Ministerului Fondurilor Europene se reduce cu 25 milioane de lei, iar Ministerul Energiei şi Televiziunea Română pierd 15 milioane lei.

În schimb, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va beneficia de o majorare bugetară de 1.222 milioane lei, pentru plata alocațiilor de stat pentru copii majorate, a pensiilor şi indemnizațiilor.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va primi peste 500 milioane lei pentru plata drepturilor salariale şi pentru derularea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă va fi discutat şi aprobat marţi, într-o şedinţă specială a Executivului.