Primăria Capitalei reaminteşte că, pentru deplasarea suporterilor, se înfiinţează linia expres 700 şi se suplimentează alte 6 linii ale STB care pot fi folosite si de cei care vin de la aeroport, dar şi de cei care vor merge apoi la Arena Naţională.
„Pentru deplasarea suporterilor de la aeroport direct către <Arena Națională”> la meciurile din cadrul Campionatului va fi înființată linia expres 700. Aceasta va funcționa între Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” și Piața Hurmuzachi (Piața Muncii), pe traseul: Aeroportul Henri Coandă, DN 1, Șos. București-Ploiești, Șos. Kiseleff, B-dul Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, B-dul Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu. De asemenea, pentru suporterii care doresc să viziteze centrul Capitalei, au fost suplimentate 6 linii de transport: linia expres 783, liniile de autobuz 104 și 123, liniile de troleibuz 86 și 90 și linia de tramvai 40. Astfel, turiştii sosiți la Aeroportul „Henri Coandă” pot utiliza, pe lângă linia expres 783, și cursa feroviară de la Aeroport la Gara de Nord. De aici, cu linia de autobuz 123, vor ajunge în zona Centrului Istoric. Din centru, aceştia vor putea ajunge la stadion utilizând linia de autobuz 104, liniile de troleibuz 86, 90 și linia de tramvai 40, linii care vor beneficia de un număr suplimentar de vehicule. Tot aceste linii vor asigura și preluarea suporterilor după meciuri, având un program prelungit în ziua de 28.06.2021, când meciul programat pe Arena Națională va începe de la ora 22.00”, arată Primăria, într-un comunicat de presă.
Cei care au bilete la meciuri vor primi un card de transport digital, disponibil în aplicaţia UEFA EURO 2020.
Reprezentanții municipalității precizează că, din rațiuni de siguranță şi pentru ca spațiile de acces în stadion și arterele adiacente să nu se aglomereze (atât la intrare, cât și la ieșire), liniile de transport vor fi deviate din apropierea „Arenei Naționale”.
Întrucât în zilele meciurilor va fi restricționat total traficul rutier pe b-dul Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra şi Bd. Basarabia pe tronsonul cuprins între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Chişinău, gradual, începând cu ora 7.00, mai multe linii care tranzitează aceste zone vor fi deviate, la dispoziția Brigăzii de Poliție Rutieră, astfel:
– Linia 40 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Titan” şi intersecţia Bd. Basarabia/Bd. Chişinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Chişinău, Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Str. Traian, Cal. Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu, terminal „Piaţa Sf. Vineri”.
– Linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între „Dridu” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”.
– Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Valea Argeşului” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”.
– Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între „Cora Pantelimon” şi intersecţia Şos. Pantelimon/Bd. Pierre de Coubertin/Şos. Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual.
– Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între Bucur Obor şi intersecţia Str. Baicului/Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor până la terminalul „Baicului”. Pe sensul spre Bucur Obor, autobuzele vor circula pe Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Şos. Electronicii, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Şos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina.
În perioada acestor restricţii de circulaţie, staţia de autobuz „Maior Coravu”, situată pe Şos. Mihai Bravu, pe sensul spre Piaţa Iancului, se suspendă.