Solicitarea a fost înaintată secretarului general al Guvernului de către reprezentanții Federației Operatorilor de Transport Rutier, în cadrul unei întâlniri la palatul Victoria.
Concret, transportatorii au cerut returnarea a 5 eurocenți din supra-acciza reintrodusă de Guvern de luna aceasta.
Până pe 4 octombrie, transportatorii trebuie să pregătească o schemă pentru plata acestor sume.
”Majorarea nu a ținut cont doar de ceea ce trenuia să se întâmple începând cu 15 septembrie, au fost majorări și până în 15. Dicutăm de o creștere de aproximativ 10 eurocenți și noi ce am cerut a fost jumătate. Discuția de astăzi a vizat un singur lucru: vedem care e reacția Guvernului, dacă este reacție pozitivă, constructivă, adică acceptă ideea de returnare și găsim formula prin care să facem acest lucru sau nu. Eu din ce am înțeles – dacă ne întâlnim pe 4 octombrie, clar vor analiza acest aspect”, a spus la Europa FM, Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor de Transport Rutier.
Transportatorii spun că returnarea accizei se pratică în țări europene precum Spania, Slovenia, Austria și Ungaria. Cât privește modul de returnare a accizei, aceștia au deja o variantă.
”( N.r. Avem nevoie de ) baze de date interconectate, un card care dublează cardul de alimentare cu carburanți care se trece prin pompă cu număr de kilometri și care descarcă direct în zona ANAF-ului, în zona Ministerului de Finanțe informații legate de numărul vehicolului, astfel încât la sfârșit de lună, pe companie, pe flotă să se facă calculul și fie se compensează în trezorerie cu alți bani pe care operatorul îi are de plată către stat, fie să primească bani direct în cont, dacă nu are nimic de compensat”, a mai explicat Hagiu.