Un transport agabaritic pentru care a fost eliberată autorizaţie specială va fi efectuat, în perioada 16 – 18 noiembrie, pe relaţia Giurgiu – Constanţa, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Convoiul va urma traseul DN 5 : Giurgiu – Intersecţie (DN 5 cu Centura Bucureşti); DN Centura Bucureşti : Intersecţie (DN 5 cu DN Centura Bucureşti) – Intersecţie (DN 2 cu DN Centura Bucureşti); DN 2 : Intersecţie (DN 2 cu DN Centura Bucureşti) – Urziceni ; DN 2A : Urziceni – Giurgeni – Intersecţie (DN 2A cu DN 22 cu DN 3C cu DJ 226); Autostrada A4 : Intersecţie (DN 2A cu DN 22 cu DN 3C cu DJ 226) – Constanţa Poarta 7.
Tranpostul va fi însoţit, conform prevederilor Autorizaţiei Speciale de Transport (AST), de două vehicule autorizate şi de un echipaj al Poliţiei Rutiere, şi se va desfăşura etapizat, pe o lungime de 1 kilometru cu întreruperea temporară şi locală a circulaţiei rutiere.
“Având în vedere faptul că acest transport va ocupa întreaga parte carosabilă, rugăm participanţii la trafic să respecte indicaţiile reprezentanţilor Poliţiei Rutiere astfel încât să nu se producă blocaje în trafic şi, în măsura în care este posibil, să evite utilizarea rutei pe care se va deplasa convoiul”, precizează CNAIR.