Confidenţialitate

Transfuziile sanguine au fost sistate la Spitalul „Filantropia” din Craiova

Conducerea Spitalului „Filantropia” din Craiova a luat decizia de a sista efectuarea de transfuzii sanguine în cazul pacienților cronici, urmând a fi asigurate doar urgențele majore până la finalizarea anchetelor derulate cu privire la decesul a doi pacienți.

Aceștia au murit, vineri, după efectuarea unor transfuzii de sânge. Reprezentanții Spitalului Filantropia spun că cei doi erau în stadiu terminal al bolii, unul cu leucemie, celălalt cu afecțiuni cardiace.

Tot atunci, alți patru pacienți supuși unor transfuzii sanguine au prezentat reacții adverse precum dureri lombare sau gastrice, ori stări febrile. Aceste reacții post-transfuzionale sunt considerate normale de către medici. Cei patru pacienți sunt acum în stare foarte bună și vor putea fi externați.

În total, în spitalul Municipal din Craiova au fost efectuate 12 transfuzii sanguine și au apărut probleme doar în cazul a șase pacienți.

În prezent Poliția, Direcția de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății, dar și conducerea unității medicale derulează anchete pentru a stabili dacă au fost respectate toate procedurile privind efectuarea de transfuzii sanguine