Confidenţialitate

Transfăgărăşanul, redeschis circulaţiei rutiere pe timp de zi

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă, s-a deschis pentru toate categoriile de autovehicule, începând de luni după-amiaza, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Traficul rutier pe distanţa cuprinsă între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800) se va desfăşura în intervalul orar 7.00 – 21.00.

Reprezentanţii CNAIR îi atenţionează pe cei care tranzitează acest sector de drum că, în ultima perioadă, este semnalată prezenţa urşilor în apropierea părţii carosabile şi îi sfătuieşte să nu se apropie de animale, să nu le hrănească şi să informeze imediat autorităţile de prezenţa acestora.

FOTO: Shutterstock