O pană de curent a afectat vineri mai multe localități din nord-vestul României.
”Vineri, 8 ianuarie 2021, la ora 15.05, s-a produs un incident la nivelul rețelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanșarea mai multor echipamente din rețelele electrice de transport atât din România, cât și din alte țări.
La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a țării.
Rețeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condițiile normale de funcționare în jurul orei 16.00, toți consumatorii afectați fiind realimentați în jurul orei 16.45.
Cauzele și condițiile în care s-a produs acest incident urmează să fie analizate și identificate la nivelul Asociației Operatorilor de Transport și Sistem din Europa – ENTSO-E”, precizează Transelectrica, prin intermediul unui comunicat transmis Europa FM.
Printre cei afectați azi de avarie s-a aflat și Combinatul Azomureş, care a anunţat că un nor de culoare brun-roşcat a fost degajat în zona platformei din cauza opririi de urgenţă a unor instalaţii, în urma unei avarii din sistemul naţional de transport al energiei electrice.
„Avaria din sistemul naţional de transport al energiei electrice a determinat oprirea mai multor instalaţii de pe platformă. Oprirea s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă. (…) O întrerupere neaşteptată a energiei electrice din sursă externă a determinat oprirea/punerea în siguranţă a instalaţiilor de pe platforma Azomureş.
Drept urmare, în zona platformei poate fi observat un nor de culoare brun/roşcat, cauzat de oprirea uneia dintre instalaţiile de producere a acidului azotic”, a transmis Azomureş, pe Facebook.