Fostul președinte, Traian Băsescu a cerut o confruntare cu senatoarea PSD, Gabriela Firea, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi amenințat-o pe aceasta. Solicitarea a fost înaintată Parchetului General, unde fostul șef de stat a fost audiat astăzi. Nu va rezolva nimic printr-o astfel de confruntare – este de părere Lucian Bolcaș, avocatul senatoarei Gabriela Firea.
La rândul său, avocatul lui Traian Băsescu, Claudiu Dinu, a explicat că fostul președinte ar putea fi rechemat la audieri.
La ieșirea de la audieri, fostul șef al statului a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor, precizând doar că va continua să se apere. În schimb a primit un buchet de flori roșii de la o femeie, în timp ce alți oameni îl huiduiau.
Senatoarea Gabriela Firea a depus plângere penală împotriva lui Traian Băsescu după ce acesta i-a recomandat să se ocupe de ceea ce se întâmplă pe moșia soțului ei, primar, pe care “ s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă’’. Fostul șef al statului a făcut această declarație când era președinte, iar Gabriela Firea conducea comisia parlamentară de anchetă care cerceta felul în care au fost retrocedate terenurile agricole cumpărate la Nana de fiica cea mare a președintelui.