Confidenţialitate

Traficul pe Valea Oltului va fi îngreunat, din cauza exercițiului militar al NATO

Traficul pe Valea Oltului va fi îngreunat până duminică, 4 iunie, din cauza convoaielor militare care participa la exercițiul NATO NOBLE JUMP 2017. Destinația finală a forțelor dislocate este Centrul Național de Instruire din Cincu.

Sâmbătă, 3 iunie, între orele 09:00-17:00, convoaiele vor putea fi intilnite pe ruta Giurgiu-București (E85), iar duminică, 4 Iunie, de la miezul nopții pînă la ora 15:00, pe ruta București-Pitești (A1)-Râmnicu Vâlcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu.

Poliția Română recomandă soferilor care se deplasează pe aceste rute să circule cu atenție sporită și să respecte indicațiile și semnalele polițiștilor.

Cel mai mare exerciţiu NATO din acest an, în România

Peste patru mii de militari din nouă ţări participă în România la cel mai mare exerciţiu NATO din acest an, care se desfășoară la Cincu, judeţul Braşov.

Noble Jump 2017 este un exerciţiu ce va testa capacităţile operaţionale ale elementelor Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat şi nivelul de implementare a Planului de Acţiune pentru Creşterea Capacităţii de Reacţie a Alianţei, în Bulgaria şi România.

Britanicii au sosit primii  în baza de antrenament, iar vineri seară au ajuns pe Aeroportul Sibiu, 50 de militari din Norvegia, specializaţi în supraveghere, identificare şi selectare a ţintelor, și care au rolul de a localiza sistemele de armament inamice şi de a coordona atacurile la ţintă.

Norvegienii au sosit în România cu 15 vehicule militare şi echipamente tehnico-tactice.

Exerciţiul se desfăşoară în perioada 26 mai – 16 iunie şi va utiliza în jur de 500 de mijloace tehnice.