Confidenţialitate


Traficul de droguri va fi pedepsit mai dur


Traficul de droguri va fi pedepsit mai dur

Pedepse mai mari pentru traficul de droguri – au decis deputații care au dat votul final pe această modificare lefgislativă.

Astfel, pedeapsa cu închisoare pentru deținerea sau vânzarea de droguri s-a majorat până la 10 ani. Legea în vigoare prevede pedeapsă cu închisoarea până la șapte ani.

Potrivit modificărilor legislative cei care cultivă, distribuie sau vând droguri, riscă închisoare de la 3 la 10 ani în loc de închisoare de la 2 la 7 ani, așa cum este acum.

Dacă este vorba de droguri foarte periculoase, condamnările pot ajunge și la 20 de ani, adăugându-se și interzicerea unor drepturi.

În prezent, pedeapsa în acest caz este este închisoarea de la 7 la 15 ani.

În ceea ce privește introducerea în țară sau exportarea stupefiantelor – pedepsele cresc cu 5 ani.

Dacă faptele au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Proiectul de lege a fost inițiat de Uniunea Salvați România.

Camera Deputaților a fost for decizional în acest caz.

Acum legea va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis, după care prevederile legale intră în vigoare, după trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.


Ultimele stiri
În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…