Confidenţialitate

Trafic rutier afectat la Vama Halmeu din cauza protestelor fermierilor polonezi. Sute de camioane așteaptă de peste 2 zile să iasă din țară | AUDIO

Traficul rutier de la granița de nord este în continuare afectat din cauza protestelor fermierilor polonezi. Timpii de asteptare au depășit 3600 de minute. Peste 2 zile.

Peste 500 de camioane așteaptă să iasă din România prin Vama Halmeu, iar timpii de așteptare tot cresc. Acestea stau înșirate în coloane de peste 10 kilometri, blocajele fiind cauzate de protestele fermierilor din Polonia. Pe sensul de ieșire la camioane se lucrează pe două artere, iar Poliția de Frontieră a suplimentat personalul. Chiar și așa, timpul de așteptare în coloane a depășit și 3600 de minute.

Autoritățile române au luat legătura cu autoritățile de frontieră din Ucraina pentru fluidizatrea traficului

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Cauza traficului intens este reprezentat de numărul mare de transportatori de marfă ucraineni, care vin dinspre Polonia, ca urmare a reconfigurării traseului spre Ucraina”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră, inspector Iulia Stan

 

S-a luat legătura cu autoritățile de frontieră din Ucraina pentru dispunerea unor măsuri în comun pentru fluidizatrea traficului. Conform legislaţiei, staționarea camioanelor este posibilă doar în afara localităților, însă, ţinând cont de numărul foarte mare de automarfare care vor să iasă din România, coloana formată de acestea îngreunează vizibil circulația rutieră în Halmeu, Turulung și Drăgușeni, pe DN 1C până la intersecția cu DE 58.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Peste 30 de firme, suspectate că au obținut ilegal fonduri garantate de stat, pe baza unor documente false. Prejudiciul se ridică la aproape 6 milioane de lei | AUDIO