În Capitală, 11 accidente rutiere au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore.
Ascultatorii Europa fm ne-au semnalat ca pe șosele se circula greu – iar multe zone aglomerate de obicei dimineața – sunt aproape blocate.
Probleme sunt și la malul Mării unde din cauza vântului putrenic, porturile sunt închise.
Pe aeroportul internațional ”Henri Coandă”, avioanele pleacă cu o întârziere de jumătate de oră, din cauza ninsorii, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București Valentin Iordache.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează călătorii că traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată.
Circulaţia trenurilor este însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile.
Câteva trenuri ajung la destinație cu întârziere.
Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate.
Capitala şi 17 judeţe din sudul şi sud-estul ţării se află – toată ziua de miercuri – sub cod galben de ninsori şi viscol.
Vreme foarte rece va fi în toată ţara în următoarele zile.
Codul galben este în vigoare până diseară, la ora 20.00.
După expirarea codului galben, intră în vigoare o informare meteo de vreme rece în toată țara – din această seară și până vineri dimineață la ora 10.