16 persoane au fost arestate aseară de judecătorii de la Tribunalul Suceava într-un dosar privind traficul de droguri de mare risc și de etnobotanice. Este vorba de două grupări, una din ele fiind cea care o alimenta cu droguri și pe judecătoarea de la Tribunalul Suceava, arestată în luna octombrie a anului trecut și care este acum trimisă în judecată.
Inițial, ancheta procurorilor DIICOT Suceava a vizat o primă grupare care porționa drogurile în doze și le vindea cu 150-200 de lei gramul, în funcție de cantitate și de fidelitatea consumatorului.
A doua grupare este cea care ar fi alimentat-o, printre alții, și pe judecătoarea Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava, trimisă în judecată pentru fapte de corupție, dar și pentru deținere și consum de droguri de mare risc.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre membri grupării de traficanți ar fi obținut și informații nepublice, prin intermediul judecătoarei Ana Maria Chirilă. Informațiile au fost puse la dispoziția celorlalți membri ai grupărilor, care astfel au putut evita ancheta care îi viza.
Pentru a documenta totul, procurorii DIICOT Suceava au efectuat și 33 de percheziții, ocazie cu care s-au ridicat 200 de comprimate, pungi și borcane care conțineau substanțe sub formă de pulbere, cristal și fragmente vegetale. De asemenea, au fost ridicate telefoane, diferite sume de bani, dar și două arme de vânătoare deținute ilegal.
21 de suspecți au fost duși la audieri, iar 16 dintre ei au primit mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea