Duminică, 20 decembrie, este Ignatul.
Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este pragul dintre anul vechi şi anul nou, prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, o nouă viaţă se naşte, aceea a noului an. Deși, din 2007, România ar fi trebuit să se alinieze la regulile de bunăstare animală din Uniunea Europeană, potrivit cărora animalele să fie anesteziate total înainte de sacrificare (asomate), astfel încăt să nu sufere atunci când sunt ucise, mulți români continuă sacrificarea porcilor în mod tradițional.
Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate – spălatul rufelor, spartul lemnelor, cusutul/tricotatul, măturatul casei ori al curţii.
O altă tradiţie este legată de faptul că după Ignat, se pregăteşte făina din care femeile urmează să prepare un fel de turte, numite ”scutecele lui Hristos” – întinse în foi foarte fine, subţiri, uscate şi apoi unse cu miere şi presărate cu nucă pisată ori măcinată – care se mănâncă în ajunul Crăciunului.
Potrivit unei tradiții întâlnită des în satele românești, copiii se pozează călare pe porc, ca să fie tot anul la fel de grași ca el și să aibă un an bun.
Tradiția este, însă, una păgână și nu are nimic de-a face cu Sfântul Ignat Teoforul, care se sărbătorește astăzi în calendarul ortodox.
FOTO: Kenneth Schipper Vera / Unsplash
