Succes românesc la Berlinală!
“Touch Me Not”, regizat de Adina Pintilie, a câştigat, sâmbătă seară, trofeul Ursul de Aur al celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin, pelicula fiind desemnată şi cel mai bun lungmetraj de debut. Acesta este al doilea trofeu Ursul de Aur obţinut de un lungmetraj românesc, după performanţa realizată de “Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, în 2013.
Este prima regizoare de film din România care participă în competiţia oficială a festivalului, ajuns la cea de-a 68-a ediţie.
„Nu mă atinge-mă”, scris şi regizat de Adina Pintilie, este o investigaţie asupra dorinţei cronice a omului de atingere, de contact, în diversele sale faţete. O femeie şi doi bărbaţi, în căutarea intimităţii. Singurătăţile lor se întâlnesc din întâmplare sau nu, într-o încercare deznădăjduită de a avea contact.
“E cel mai provocator si mai curajos film vazut anul acesta in Competitia Berlinalei. Am auzit un jurnalist spunand ca sigur ca se va regasi in palmares. Si eu cred asta. Sau, cel putin, ar trebui sa fie in palmares. Este inovativ si valoros nu pentru ca scenele BDSM samd, ci pentru ca demonteaza acest tabu contemporan, care e lipsa intimitatii, aratand ca intimitatea nu inseamna neaparat sex, ci acceptare a celuilalt acceptandu-te pe tine.
Si mai inedita decat tema filmului e aceasta abordare fluida care sterge complet limitele dintre film documentar si film de fictiune intr-o formula care e eliberatoare si vie”, comenta criticul de film Iulia Blaga pe hotnews.ro înainte de a fi anunțat premiul pentru pelicula românească.
Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul”, Adina Pintilie a vorbit despre ce înseamnă proiectul său, explicând că se aşteaptă să genereze dezbateri.
“Filmul creează o experienţă emoţională, fiziologică, mai degrabă, decât intelectuală sau raţională. Cumva cu asta lucrează filmul, cu zone care sunt foarte personale, emoţionale pentru fiecare dintre noi.
De asta cred că experienţa pe care o s-o aibă spectatorul cu acest film o să fie foarte subiectivă şi diferită, de la privitor la privitor, în funcţie de ce corzi atinge sau de ce butoane apasă. În ce mă priveşte, în primul rând, filmul e o călătorie pe care am făcut-o împreună cu nişte oameni superbi care au avut un curaj extraordinar să împărtăşească cu noi, cu camera, să ne ofere accesul ăsta la viaţa lor intimă.
Sper, când vom face o proiecţie şi în România, să reuşim să aducem şi personajele”.
După ce a fost prezentat joi pentru prima dată la Berlinale, filmul „Nu mă atinge-mă” (”Touch Me Not”) rulează în competiţie până duminică, în ultima zi de festival.