Confidenţialitate

Tot mai mulți agricultori își vând producția pe internet: „În piață n-ajung să stau pentru că n-am timp. Foarte multă lume mă cunoaște deja”

În căutare de legume și fructe ieftine, pentru românii care nu pot ajunge la piață, o soluție este comanda pe internet. O afacere spre care s-au orientat mulți agricultori sătui de samsari și sătui să vândă produsele pe nimic.

Claudia Gross este din Berzovia, Caras Severin, producator de legume și flori, are 4 sere și întreaga producție o vinde pe internet ,,pe piața virtuală”. În acest fel, Claudia spune că nu aruncă nici un gram de marfă.

„În piață n-am ajuns să stau pentru că n-am timp să stau acolo, dar pe piața virtuală de pe anumite rețele de socializare. Vorbim de tone aici nu de kilograme, să zicem de o tonă pe săptămână, dar este și mai mult. Pe internet și acasă, foarte multe lume mă cunoaște deja.”

Prețul unui kg de roșii este ca la piață, acum 7 lei. Anul acesta, Claudia Gross a plantat 16 soiuri de roșii, de la ,,cireșele negre” si până la roșii ananas sau cele românești de 1 kg bucata:

„Le aleg după gust, caut românești, gigant românesc și alte soiuri bulgărești care sunt foarte bune.”

Claudia se declară mulțumită de câștig. Pentru sprijin de la stat, a accesat programul „Tomata”:

„Gigantul, gigantul românesc, acum am la 300 de grame dar am avut de 1.200 dar ajunge și la 2 kilograme. Tot românești, marmonde se numesc, foarte bune, gustoase și la bulion, în general la bulion este folosit.”

90% din afacere se bazează pe producția și vânzarea de roșii. Agricultoarea din Berezovia cultivă și pătrunjel, țelină și castraveți.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Magazinele Unirea, destinate micilor agricultori, vor fi redeschise. Petre Daea: „Produse românești cu prețuri ale respectului față de muncă” | AUDIO