Confidenţialitate


Tot mai multe țări europene încep să ridice măsurile anti-Covid. Unele au renunțat aproape complet la restricții


Tot mai multe țări europene încep să ridice măsurile anti-Covid. Unele au renunțat aproape complet la restricții

Din ce în ce mai multe țări europene încep să ridice restricțiile epidemice.  3 țări nordice au renunțat la aproape toate măsurile anti-epidemice. La fel și Marea Britanie.

Danemarca a fost prima țară din Europa care a anulat toate restricţiile interne anti-COVID-19 de la 1 februarie. Masca de protecție nu mai este impusă, iar la evenimente nu mai este cerut un certificat COVID-19.

La scurt timp o decizie similară a fost luată și de Suedia.

Nu mai sunt în vigoare multe restricții nici în Norvegia și Marea Britanie. Printre cele mai importante măsuri ridicate se numără purtarea măștii, renunțarea la interdicțiile impuse nevaccinaților și la recomandarea privind munca la domiciliu, acolo unde este posibil.

Din 11 februarie, în Italia masca nu mai este obligatorie la exterior. În peninsulă s-au deshis şi discotecile dar doritorii trebuie să facă dovada statutului lor privind coronavirusul.

Și Cehia a renunțat în mare măsură la restricţiile impuse din cauza pandemiei şi care permiteau doar accesul persoanelor vaccinate şi recuperate în anumite locaţii.

Și Franța a ridicat obligativitatea purtării măștii în aer liber  de la începutul lunii februarie. Iar de la jumătatea lunii este permisă consumarea de mâncare și băuturi pe stadioane și în cinematografe.

În Austria, de câteva zile, accesul în magazine este permis fără prezentarea dovezii vaccinării sau a trecerii prin boală.

La noi, renunțarea la mască în aer liber și creșterea gradului de ocupare la restaurante – de exemplu – sunt printre primele măsuri la care se gândește Ministerul Sănătății odată cu scăderea numărului de cazuri de coronavirus. Când vor fi luate aceste măsuri? Ministrul Alexandru Rafila spune că abia atunci când cazurile grave – de ATI – de COVID vor scădea. Posibil în două-trei săptămâni, explică acesta.

„Sigur că o să ne punem această problemă a ridicării stării de alertă în perioada următoare, dar până se ridică starea de alertă sigur că anumite restricții – cum ar fi utilizarea măștii în aer liber – s-ar putea renunța la ele sau creșterea gradului de ocupare al unor instituții care organizează evenimente, dar numai în corelație cu evoluția reală. Trebuie să vedem ce se întâmplă în terapie intensivă pentru că de acolo vin problemele majore, inclusiv decesele”, a spus Alexandru Rafila.

Sursa foto: Octav Drăgan

Citește și: Lumea Europa FM: Legătura dintre vaccinarea anti-HPV și cancerul de col uterin | REPORTAJ


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…