Americanii s-au pronunţat, în numeroase state, asupra unor subiecte grave, precum controlul armelor de foc sau organismele modificate genetic.
Cei din Washington DC și Oregon au votat pentru legalizarea consumului marijuanei în scop recreativ.
Un vot similar a avut loc în Alaska, iar tabăra ‘da’ înregistra un avans după numărarea a peste jumătate din voturi.
În schimb, în Florida, alegătorii au respins o măsură vizând autorizarea marijuanei în scopuri medicale.
Au fost organizate referendumuri și pe alte teme arzătoare în Statele Unite. De exemplu, americanii din Arkansas, Alaska, Illinois, Nebraska şi South Dakota au votat PENTRU creşterea salariului minim, stabilit în prezent la 7,25 dolari pe oră de către statul federal.
Pe de altă parte, locuitorii statelor Colorado, North Dakota şi Tennessee s-au pronunţat asupra unor măsuri vizând restrângerea dreptului la avort.
Colorado a respins o propunere privind considerarea fătului drept ‘persoană’.
Mai insolit, în California, la San Francisco şi la Berkeley s-a propus o măsură prin care să fie introdusă o taxă în valoare de 1 cent pe centi-litrul de băuturi care conţin zahăr.
În ceea ce priveşte animalele, alegătorii din Maine au fost invitaţi să se pronunţe în legătură cu o propunere de interzicere a utilizării momelii la vănătoarea ursului brun, iar cei din Michigan asupra introducerii unor sezoane de vânătoare de lupi.