De ce Piața Victoriei? Pentru că este un loc simbolic care reprezintă diversitatea vieții publice românești. E situat la intersecția dintre autoritatea publică și societatea civilă, dintre guvernanți și guvernați, este până la urmă punctul central al României. La Europa FM, Piața Victoriei s-a auzit de-a lungul a 12 luni la radio, pe site-ul nostru, dar și pe canalul de YouTube Europa FM.
12 luni de emisiuni cu sens pentru noi toți, 12 luni în care am încercat cu toții să înțelegem nuanțele din tabloul politic românesc și nu numai, 12 luni în care ne-am îndreptat atenția către schimbările din viața noastră care au apărut odată cu pandemia de coronavirus: vaccinarea anti-COVID, școala online, testarea elevilor sau vacanțele care vin la pachet cu măsuri de siguranță, dar și mult controversatul certificat COVID.
La Piața Victoriei, timp de un an, a fost prezentată imaginea reală a României. Moderatorii au dezbătut subiectele zilei cu invitați din domenii precum: Sănătate, Educație, Financiar, Antreprenoriat și nu numai. Mai mult, actori politici au fost chestionați în emisiunile noastre, iar concluziile au fost trase obiectiv și fără menajamente.
La final de an, Europa FM face un top al celor mai urmărite emisiuni Piața Victoriei pe canalul de YouTube al radioului milioanelor de români.
Locul 5: Piața Victoriei – Au logică măsurile de relaxare a restricțiilor?
La începutul anului, România întreagă se întreba dacă măsurile de relaxare impuse de guvernanți sunt logice și dacă se aliniază la realitatea sanitară de la momentul respectiv, moment în care ne confruntam cu veștile despre noi tulpini de coronavirus, despre care actorii politici străini afirmau că pot fi comparate cu o nouă epidemie.
Locul 4: Piața Victoriei, cu Adriana Nedelea și Cristian Tudor Popescu – De unde să înceapă reforma în sănătate
Pandemia de coronavirus, tema principală de discuție pe parcursul celor 12 luni care în curând se vor scurge și vom intra într-un nou an. Locul 4 din topul celor mai urmărite emisiuni Piața Victoriei de pe canalul de YouTube Europa FM este ocupat tot de un subiect medical.
Locul 3: Piața Victoriei – Nu mai vreți restricții? Și ce alte soluții le propuneți autorităților?
La final de martie au fost organizate proteste față de restricțiile impuse de autorități. Primele astfel de manifestări au avut loc în noaptea de 29 spre 30 martie, atunci când mai multe orașe din țară și-au exprimat nemulțumirea față măsuri precum purtarea măștii de protecție. „Libertate!” se striga pe străzile orașelor din aproape toată țara. Au urmat zile de proteste față de aceste măsuri, iar scandările s-au diversificat. Părea pe atunci că toată furia oamenilor se revarsă.
La Piața Victoriei i-am întrebat pe cetățeni ce alte soluții au ei pentru combaterea pandemiei.
Locul 2: Piața Victoriei – Valul 3 al pandemiei de coronavirus. Ce noi măsuri ar trebui să ia autoritățile?
Valul trei al pandemiei de coronavirus, tulpina britanică răspândită rapid, simptome noi, forme noi ale bolii COVID-19, urmări ale pandemiei la nivel psihologic, dar și problema persoanelor care au refuzat să se vaccineze anti-COVID.
Locul 1: Piața Victoriei, cu Adriana Nedelea și Cristian Tudor Popescu – Florin Cîțu, reformator?
Va face Florin Cîțu reformă sau nu în România? E bine ce vrea să facă? Acestea au fost întrebările principale în jurul cărora a gravitat emisiunea Piața Victoriei de la acea dată.
Anul 2021 în România
S-au scurs 12 luni în care Sănătatea și Politica au fost principalii actori de pe scena vieții din România. Pandemia de coronavirus, vaccinarea anti-COVID, refuzul unor persoane de a se vaccina, cifrele care arătau numărul zilnic de cazuri noi, cifrele vaccinării, situația paturilor și bolnavilor din secțiile de terapie intensivă (ATI).
Guvernul României, Coaliția de Guvernare, PNL, PSD, UDMR, USR-PLUS, AUR, parlamentari, deputați, Justiție, Sănătate, buget, PNRR, criza gazelor și, la început de toamnă, criza Coaliției. Consultări, un președinte al României care se fotografiază pe piramide în timp ce în țară îi mor oamenii, un Guvern care există doar pe hârtie… sau poate nici acolo; compromisuri, discuții, declarații de presă, afirmații care se contrazic și decizii.
La final de 2021, prin intermediul emisiunilor Piața Victoriei putem observa ce i-a interesat pe români cel mai mult: sănătatea și politica.
Autor: Carmen Zanfir