La sfârşit de an, Google prezintă lista celor mai populare video-uri de pe YouTube în România în 2017.
“Despacito”, piesa care a bătut anul acesta toate recordurile pe YouTube, cea mai vizualizată din toate timpurile, singura cu peste patru miliarde de vizionări, este și în topul preferințelor muzicale pe YouTube România în 2017.
Șapte piese autohtone se află în topul de anul acesta, Smiley și Inna fiind muzicienii care întregesc podiumul muzicii de anul acesta.
Listele YouTube Rewind cuprind video-uri încărcate în 2017 și sunt create pe baza vizualizărilor din România, luând în calcul și gradul de interactivitate al video-urilor și tipul lor.