Confidenţialitate

Toni Braxton se retrage

Toni Braxton a anunţat că va renunţa la muzică în timpul apariţiei sale de joi dimineaţă în emisiunea de televiziune ‘Good Morning America’.

‘Nu mai simt iubire pentru muzică. Nu mai am acel sentiment pe care îl aveam atunci când cântam, e ceva care mă părăseşte. Nu sunt sigură cum vor evolua lucrurile în viaţa mea, poate că trec prin criza femeii ajunse la vârsta mijlocie, însă inima mea nu se mai gândeşte la muzică’, a explicat artista americană.

În 2011, Toni Braxton a început să colaboreze cu mama şi surorile ei pentru a filma un reality show TV, intitulat ‘Braxton Family Values’, care se apropie acum de cel de-al treilea sezon, iar artista americană a luat hotărârea să renunţe complet la cariera muzicală şi să se concentreze exclusiv pe actorie şi alte proiecte personale.