Toma Caragiu s-a născut în august 1925, într-un sat din munții Greciei. Se numea Argos Orestiko și în prezent, aici mai trăiesc doar câteva sute de oameni. Toma Caragiu se trăgea dintr-o familie de aromâni care, după nașterea fiului, au migrat prin Penisula Balcanică.
Așa se face că cele două surori mai mici ale lui Toma s-au născut tot în Grecia și într-o vreme, familia Caragiu a locuit în Cadrilater, regiune care aparține acum Bulgariei. Într-un final, s-au stabilit la Ploiești și de fapt, Toma spunea că se consideră ploieștean get-beget. Aducea ca argumente faptul că a copilărit și a făcut școala la Ploiești și că tot acolo a făcut înot de performanță.
Părinții și-ar fi dorit ca Toma să devină medic veterinar și ca variantă de compromis, acesta a acceptat să dea la Facultatea de Drept. Nu e mai puțin adevărat că această variantă nu a mulțumit pe nimeni, cu atât mai puțin pe Toma Caragiu, care a abandonat cursurile după numai un an.
Prin urmare, s-a încris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București. Cursurile se țineau doar de câteva ori pe săptămână, lucru care i-a permis lui Toma să locuiască în continuare la Ploiești și să facă navetă. Având suficient timp liber, a pus bazele unei trupe de teatru. S-a numit “Brigada Culturală Prahova” și a reprezentat nucelul pentru ce avea să devină peste câțiva ani „Teatrul de Stat Ploiești”. De altfel, Toma Caragiu a și fost printre primii directori ai instituției, funcție pe care a deținut-o vreme de 12 ani.
Cei care l-au cunoscut spun că birocația și completatul hârtiilor îl oboseau cumplit, însă în paralel, juca și pe scenele teatrelor din București. Într-o vreme, a colaborat și cu teatrul din Constanța și trăgând linie, Toma Caragiu a jucat în sute de piese și de teatru și în 40 de filme. În cele mai multe a avut rolul principal, dar în afară de seria “B.D.”, “Actorul și sălbaticii” sau “Operațiunea Monstrul”, ne-a lăsat și foarte multe scheciuri în care ironiile la adresa fostului regim erau destul de străvezii.
La rândul său, Toma Caragiu arunca tot felul de șopârle, unori, folosindu-se doar de intonație sau de expresia feței. O sprânceană ridicată sau un zâmbet discret în colțul gurii puteau da o cu totul altă conotație textului care, altfel, era verificat de membrii comisiilor de cenzură. Chiar și așa, nimeni nu își poate explica motivul pentru care Toma Caragiu a fost interzis la televizor abia în 1976.
Printre explicațiile posibile se numără o oarecare deschidere a regimului în perioada respectivă, sau faptul că printre cei care îl apreciau pe Toma Caragiu se număra și Gheorghe Maurer.
Nu e clar ce ar fi urmat pentru Toma Caragiu. Cert este că pe 4 martie 1977, se afla în apartamentul său din București, alături de regizorul Alexandru Bocăneț. Cei doi sărbătoreau ieșirea din producție a filmului “Gloria nu cântă”, în care Toma Caragiu avea rolul principal. La un moment dat, Bucureștiul a început să se zguduie și pentru a se salva de cutremurul de 7,2 grade, cei doi au luat decizia nefericită de a fugi pe scări. Toma Caragiu avea 51 de ani.
