Vânt puternic și valuri mari în aceste ultime zile de vară pe litoral. Salvamarii au arborat steaguri roșii pe toate plajele, de la Constanța la Vama Veche. De două zile e furtuna și sute de oameni, neascultători, au fost recuperați din valuri. La Eforie și Jupiter a fost nevoie de intervenția polițiștilor pentru a-i disciplina pe turiști.
Plajele de la mare sunt pline de turiști în ciuda vremii capricioase, cu vânt puternic și cer înnorat. Valurile înalte și furioase dau de furcă salvamarilor care stau cu ochii pe turiștii ce nu se pot abține și intră în apă.
„Te poate lua curentul de la apă la brâu. Încercăm să îi lămurim, să îi fluierăm, le spunem să vină la mal, ne ascultă, atunci, pe moment, se îndepărtează iarăși, e greu să te înțelegi cu ei”, spune salvamarul Razvan Rizea din Jupiter.
Turiștii spun însă că au venit pe litoral pentru plajă. Nu îi sperie valurile înalte, deși simt pericolul:
„Sunt foarte mulți curenți marini, se simte la picioare, te ia, te duce. Și nu te poți controla foarte bine, te trage chiar la picioare. Am intrat numai doi metri, puțin.”
Parcă niciodată în această vară nu au fost valurile atât de furioase, de periculoase. Pentru a-i speria pe turiștii neascultători, salvamarii au primit un ajutor nesperat spune Razvan Rizea:
„Am avut parte de ajutorul celor de la poliție și foarte mare impact a avut asupra lor. Chiar i-am scos pe toți afară din apă”.
Salvamarii de pe litoral rămân în alertă. E furtună la mare și cât e ziua de lungă sunt cu ochii pe turiști, atât de pe plajă cât și din apă, la bordul skijet-urilor.