Pagina de internet a Festivalului Internaţional ‘George Enescu’ nu poate fi accesată în aceste zile, potrivit organizatorilor evenimentului.
Site-ul a fost ţinta hackerilor.
‘Dragi iubitori ai Festivalului Enescu. Ne pare extrem de rău că suntem în situaţia de a trebui să vă spunem că site-ul nostru, www.festivalenescu.ro, nu poate fi accesat tocmai în aceste zile premergătoare începerii ediţiei din acest an a Festivalului, deoarece a fost ţinta unui atac informatic. În orele care au urmat atacului, ca şi în prezent, am lucrat în continuu pentru relansarea site-ului. Sperăm să reuşim să o facem cât de curând, înainte de data 2 septembrie. Până atunci, programul poate fi văzut pe site-ul www.eventim.ro, de unde încă mai pot fi cumpărate bilete, la concertele la care mai sunt locuri’, se menţionează într-un comunicat.
Programul festivalului (2 – 24 septembrie) mai poate fi consultat pe pagina de Facebook a evenimentului.