Confidenţialitate

Timișoara: Toți cangurii Grădinii Zoologice, uciși de trei câini

Un grup de câini a pătruns în noaptea de luni spre marți în incinta Grădinii Zoologice din Timișoara și i-a atacat pe cei șase canguri găzduiți.

„Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard.

Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat, pentru TION, administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar.

“Au fost prinși doi dintre ei. Erau un ciobanesc german si un rottweiler. E posibil să aibă stăpân, că arătau foarte bine. Dacă sunt microcipați, posibil să le gasim stăpânul. Dacă nu, ei vor fi ținuti la adăpost. Paguba e de câteva sute de euro pe bucată, e destul de mare”, a adăugat Călămar pentru Opinia Timișoarei.

Foto: Pixabay/Memory Catcher