Confidenţialitate

TIMIŞOARA: Scandal între șoferi Uber și un taximetrist

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, scandalul a început, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în parcarea unui complex comercial din Timişoara, unde cinci şoferi de la Uber ar fi agresat un taximetrist.

Imediat, mai mulţi taximetrişti, alertaţi prin staţie de cel agresat, au plecat spre parcare şi au prins trei dintre şoferii de la Uber.

Ceilalţi doi şoferi au fost urmăriţi pe străzile Timişoarei, iar la un moment dat, taximetriştii au reuşit să îi prindă şi i-au bătut.

Între timp, poliţiştii au aflat despre scandalul izbucnit, iar mascaţi şi jandarmi au fost trimişi în zona complexului comercial, mai multe persoane fiind conduse la sediul Secţiei 4 de Poliţie Timişoara pentru a fi audiate.

La scurt timp, a avut loc un alt incident, în zona Pasajului Jiul, unde, potrivit poliţiştilor, un taximetrist a fost agresat de câţiva şoferi de la Uber, iar forţele de ordine au intervenit din nou pentru a calma spiritele.

În urma incidentelor petrecute, mai mulţi taximetrişti au mers în Cartierul Soarelui din Timişoara, unde locuieşte primarul Nicolae Robu, claxonând pe străzi, iar câteva echipaje de poliţie au patrulat în zonă, pentru a preveni izbucnirea unui nou scandal.