Femeia în vârstă de 33 de ani, bănuită de propagandă teroristă în favoarea unei organizații din Orientul Mijlociu, a fost arestată, vineri, printr-o decizie a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
Femeia a fost reținută, joi, de procurorii de la DIICOT Timișoara și a fost audiată mai multe ore.
Femeia este suspectată că a accesat în mod repetat materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum şi că deține astfel de materiale, în scopul însușirii ideologiei teroriste.
Procurorii susțin că din 2019 suspecta a cunoscut un „proces treptat de radicalizare, prin intermediul contactelor stabilite în mediul virtual cu diferiți susținători ai unei organizații teroriste din Orientul Mijlociu”.
Aceasta ar fi accesat în mod repetat materiale de propagandă teroristă, în scopul însușirii ideologiei, şi a promovat în mediul virtual, în mod repetat şi cu frecvență ridicată, mesaje de propagandă a ideilor şi conceptelor radical islamiste, specifice organizațiilor teroriste musulmane. Ea a folosit în acest scop diferite aplicaţii de mesagerie, sisteme informatice şi mijloace de comunicare electronică proprii.
„Astfel, prin intermediul unei reţele de socializare, utilizând diferite profile, suspecta a dezvoltat relaţii cu diferiţi cetăţeni străini, proveniţi din areale cu problematică teroristă active, unii dintre ei suspecţi de apartenenţă la organizația teroristă din Orientul Mijlociu. Aceşti cetăţeni străini au rolul de a recruta diferite persoane, în scopul însuşirii ideilor şi credinţelor fundamentaliste, scop în care postează constant mesaje şi simbolului specifice organizației teroriste din Orientul Mijlociu, filme şi fotografii cu arme sau luptători înarmaţi, scene de luptă, execuţii de prizonieri, pregătirea atentatorilor sinucigaşi, predici ale unor clerici radicali”, se arată în comunicat.
Femeia și-ar fi arătat, în mediul virtual, în mod explicit susţinerea faţă de organizaţia teroristă şi a manifestat constant opinii radical anti-occidentale, arătându-și chiar disponibilitatea de a lupta de partea fundamentaliștilor islamici.
Procurorii susțin că femeia a urmat sesiuni de pregătire din partea cetățenilor străni cu care a dezvoltat relaţii de colaborare, astfel încât să îngreuneze capacitatea de monitorizare din partea organelor statului. Ea a folosit astfel mai multe adrese de email sau acrtele telefonice.
„În acest sens, suspecta a început să utilizeze simultan mai multe conturi de email (până la 21 de adrese în acelaşi timp), precum şi multiple posturi telefonice şi cartele reîncărcabile, pe care era învăţată să le schimbe la intervale regulate de timp. De asemenea, la indicaţiile colaboratorilor străini, suspecta a recepţionat şi a început să folosească şi o serie de aplicaţii de tip VPN, al căror scop este criptarea comunicaţiilor dintre părţi. Totodată, suspecta şi-a arătat disponibilitatea de a facilita venirea în România a unora dintre cetățenii străini cu care se află în legătură şi există suspiciunea că a început să recepționeze diferite sume de bani de la colaboratorii săi”, se mai arată în comunicatul DIICOT Timiș.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat joi un telefon mobil, o cartelă telefonică, un card micro SD și 25 de cd/dvd-uri.