Confidenţialitate

Timișoara: Dominic Fritz, validat în funcția de primar

Dominic Fritz a anunțat miercuri că a fost validat ca primar al orașului Timișoara.

Prin intermediul unui mesaj de pe Facebook, el a spus că va fi învestit în funcție vineri.

Procedura are loc în condițiile în care Tribunalul Timiș a respins trei apeluri împotriva hotărârii de validare a mandatului.

S-a respins, de asemenea, și cererea de sesizare a Curții Constituționale.

„Este o victorie nu doar a mea ca persoană, este a timișorenilor care au dat votul lor unui cetățean european. Decizia de azi consfințește acest vot. A învins o idee, a Europei comune, principiul că orice cetățean european are dreptul să participe la alegeri în localitatea în care a ales să stabilească”, a scris, pe Facebook, primarul ales al orașului Timișoara.