La Timișoara a fost inaugurată astăzi cea mai mare secție de primiri urgențe din vestul țării. Investiția, făcută printr-o finanțare a Consiliului Județean Timiș, se ridică la peste 8 milioane de lei. Mai mult, vorbim de o triplare a suprafeței unității de urgența de la Spitalul din Timișoara. Anul trecut, la nivel național, peste 4,5 milioane de români s-au prezentat în UPU-urile din întreaga țară.
Construcția Unității de Primiri Urgențe a început în urmă cu aproape 3 ani. De la o suprafață inițială de aproape 400 de metri pătrați s-a ajuns acum la peste 1200 de metri pătrați, ceea ce face posibil, dacă este nevoie, în cazul unor accidente colective, de exemplu, de consult simultan a 25 -30 de pacienți.
Unitatea de Primiri Urgențe a fost digitalizată și s-a creat un sistem fast truck pentru pacienții cu cod albastru și alb, adică cei care necesita doar un consult simplu și eliberarea unei rețete. A fost îmbunătățit și fluxul din cadrul unității, ceea ce facilitează investigațiile.
Timpul de așteptare va scădea cu până la 20%
Totodată, spun cei din spital, va scădea timpul de așteptare în serviciul de urgență cu 15-20%. În plus, există o alocare a pacientului pe medic, astfel putându-se cuantifica mai bine modul în care pacienții sunt gestionați în UPU.
În același timp, pe un ecran amplasat în sala de așteptare se poate vedea care este stadiul consultului unui pacient și timpul de așteptare, informațiile fiind destinate în principal aparținătorilor celor aflați în investigații în Unitatea de Primiri Urgențe.
Modernizarea și extinderea aduce și dotări suplimentare pentru Unitatea de Primiri Urgențe
Extinderea vechii unități aduce, însă, și dotări suplimentare. Printre ele, un aparat de compresiune toracica automat și un fibroscop pentru gastroscopii. Reprezentanții spitalului din Timișoara spun că modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe reprezintă primul pas al noului hub medical care se construiește la Spitalul Județean și care va mai include, printre altele, și o nouă maternitate ce va fi finalizată în acest an.
Trebuie spus că ultima modernizare a Unității de Primiri Urgențe din Timișoara a fost făcută în 2012. În UPU lucrează acum 24 de medici și 62 de asistenți medicali.
Sursa foto: Shutterstock