Confidenţialitate

Timiş: Un tânăr ieşit cu bicicleta în parc a fost înjunghiat mortal

Un tânăr de 33 de ani a înjunghiat mortal, miercuri dimineața, un bărbat în orașul Făget, iar pe soția acestuia a rănit-o grav. Acesta a fugit și a rănit un alt bărbat într-un sat din apropiere, fiind căutat de polițiștii din Timiș la ora transmiterii acestei știri.

Potrivit unor surse judiciare, incidentul a avut loc, miercuri dimineața, în parcul din orașul Făget, județul Timiș.

Un bărbat și o femeie, soț și soție, au venit în parc cu bicicletele pentru a face mișcare. La un moment dat, un tânăr în vârstă de 33 de ani, din localitatea Bichigi, a scos un cuțit, pe bărbat l-a înjunghiat mortal, iar pe femeie a rănit-o grav.

Individul a furat una dintre biciclete, cu care a mers într-un sat din apropiere, unde a lovit un bărbat, iar apoi i-a furat mașina.

La ora transmiterii acestei știri, criminalul este căutat de polițiștii din județul Timiș.