Confidenţialitate

TIMIȘ: A fost lansată harta conacelor și castelelor din județ

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în judeţul Timiş şi Asociaţia Ariergarda din Timişoara au lansat, luni, prima hartă tipărită a conacelor şi castelelor din judeţ, care va fi prezentată şi la standul de promovare turistică a viitoarei Capitale Culturale Europene 2021, la târgurile de turism din ţară şi străinătate.

”Este vorba despre poveştile familiilor nobiliare care au trecut prin Banat, evenimente sau legende, moştenirea lăsată de acestea şi felul în care toate s-au transformat până azi. Toate acestea sunt argumentele invitaţiei noastre de a descoperi conacele şi castelele din Timiş”, a declarat directorul executiv al APDT Timiş, Delia Barbu, într-o conferinţă de presă.

Materialul lansat nu propune trasee fixe, ci oferă posibilitatea fiecăruia de a alege în funcţie de interes şi de mijloacele de acces la aceste obiective turistice, care pot fi vizitate pe parcursul unei singure zile.

Harta-ghid evidenţiază 31 de conace din judeţ, fiind incluse şi obiective care nu mai există fizic. Aşa este cazul conacului de la Poieni, păstrat în memoria colectivă a localnicilor şi prin panorama montană oferită de locul pe care a fiinţat, precum şi conacul Duka din Cadâr.

”În material nu au fost incluse conacele din Timişoara sau Lugoj, ele fiind incluse într-o multitudine de alte obiective pe care cele două municipii le oferă
turiştilor. Conacele sunt cu precădere exemplificarea arhitectonică a perioadei iluministe şi romantice în Banat, în arhitectura lor regăsindu-se îndeosebi elemente baroce şi neo-clasice”, spun reprezentanţii Ariergarda.

Chiar dacă unele conace sunt într-un stadiu de conservare acceptabil, unele chiar într-o stare foarte bună, cum sunt conacul Manase-Hodoni, conacul Ottlik-Izvin sau conacul Vârgici-Sinersig şi cele care adăpostesc instituţii în oraşele Jimbolia şi Sânnicolau Mare, pentru toate există însă riscul de degradare.

”Din istoria acestor construcţii, învăţăm că ele au fost produsul unui anume nivel economic şi cultural direct dependent de un domeniu însemnat de teren arabil, lacuri şi păduri, generator de mari venituri şi aparţinând de regulă unei familii nobiliare care le-a dat şi numele”, a punctat Ovidiu Forai, reprezentant Ariergarda.

Harta va fi prezentată şi la Târgul de Turism al României de la Bucureşti şi la târgul de turism de la Bruxelles, care vor avea loc în perioada următoare.

Foto: conaculhodoni.ro