Confidenţialitate

TikTok anunță o serie de reguli de securitate pentru utilizatorii minori

TikTok anunță o serie de măsuri pentru a spori siguranța copiilor pe internet. Una dintre noile reguli este că toate conturile utilizatorilor sub 16 ani vor deveni, automat, private, scrie The Guardian.

Astfel, utilizatorii mai mici de 16 ani nu vor mai putea primi comentarii de la necunoscuți, clipurile lor nu vor mai putea fi folosite pentru duete și nu vor mai putea fi marcate ca disponibile pentru descărcare.

Totodată, ultilizatorii cu vârste între 16 și 17 ani vor avea videoclipurile lor indisponibile pentru descărcare și numai prietenii vor putea înregistra duete.

Schimbările inovatoare anunțate astăzi marchează următorul pas în misiunea noastră de a ne asigura că TikTok este o platformă sigură pentru toți utilizatorii noștri”, a spus Alexandra Evans, șefa europeană TikTok pentru siguranța copiilor.

Acestea se bazează pe modificările anterioare pe care le-am făcut pentru a promova siguranța minorilor, inclusiv restricționarea mesajelor directe și a transmisiilor live pentru utilizatorii cu vârsta de 16 ani și peste, ca și permisiunea pentru părinți și tutori să stabilească marje de protecție pentru contul TikTok al adolescenților prin intermediul funcției de asociere familială”, a completat aceasta.